X
    Categories: Poezii

Fapt divers

Rate this post

Ieri dimineaţa pe la ora şapte,
Când era încă aproape noapte

Şi toţi copiii dormeau încă tun,
A fost săvârşită o crimă în prun.

Un vierme necunoscut s-a introdus
În pruna cea mai de sus.

I-a supt sângele dulce şi-n grabă
A azvârlit-o fără viaţă în iarbă.
A plecat.

La ora opt şi zece minute apoi,
Furnicile au descoperit trupul prunii-n trifoi,

Şi l-au aşezat pioase pe-o pernă
Umplută cu foi de lucernă,

Şi l-au prohodit bătrâneşte pe rând,
Şi l-au coborât în pământ.

La ora nouă şi cinci au venit păsările, detectivii cei mici,
Şi le-au anchetat, şi le-au acuzat pe furnici.

La ora zece fix au apărut procurorii cei mari,
Îmbrăcaţi în uniforme de grădinari.

Au pus întrebări prunelor înspăimântate
Şi-au cercetat totul cu severitate,

Şi-au dat în urmărire cu semnalmente ferme
Un vierme.

La ora treisprezece şi două minute exact,
Încă nu-l pomenea pe vinovat.

Ei nu ştiau că viermele nu fusese vierme, ci omidă
Pe care nu aveau cum s-o prindă,

Pentru că se transformase, fără nici un martor ocular,
Într-un fluture extraordinar

Ce se învârtea ironic şi graţios,
Ca să vadă ce se mai petrece jos,

Iar ei, obosiţi de anchetă şi urmărire,
Se opreau din când în când să-l admire.

Ana Blandiana:

This website uses cookies.