Exerciții fără colac

Print Friendly, PDF & Email

Înotam spre ţărm cu disperare

Şi, Doamne, mă îndepărtam de el,

Îmi pierdusem simţul de orientare,

Mă ţineam de-a lunii cercel

Şi de degetul meu cu inel.

Ca o balenă sinucigaşă

Eşuam pe fiecare talaz,

O forţă din adânc, uriaşă,

O simţeam, pietroi, pe grumaz.

Nu ştiam dacă azi mai e azi.

Orizontul intrase brusc în eclipsă

Îngălat de un soi de moluşte.

Simţeam cum mi se clatină steaua, ideea fixă,

Ca un dinte ce n-o să mai muşte.

Şi-un vânător voia s-o înpuşte.

Nu e decât un coşmar oarecare,

Iată, cu pumnul îl sparg.

Şi m-am trezit. Eram, vai, tot pe mare,

Însă ceva mai în larg.

Îngrozit atunci, ce mi-am zis

Privind potopul dezlănţuit?

Dacă adorm, poate se face vis.

Aş mai avea o şansă. Şi-am adormit.

Nu-i oare şi viaţa un somn nesfîrşit?

Şi-am luat-o de la cap cu înotul,

Mai istovit, gâfiind din greu.

Treaz, şi în vis – tot pe mare mereu.

Rechinii mă atingeau lacomi cu botul.

Ţărmul refuzat îl înecasem chiar eu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *