Doină, doiniţă!
De-aş avea o puiculiţă
Cu flori galbine-n cosiţă,
Cu flori roşii pe guriţă!
De-aş avea o mândruliţă
Cu-ochişori de porumbiţă
Şi cu suflet de voinică!
De-aş avea o bălăioară
Naltă, veselă, uşoară,
Ca un pui de căprioară!
Face m-aş privighetoare
De-aş cânta noaptea-n răcoare
Doina cea dezmierdătoare!
*
Doină, doiniţă!
De-aş avea o puşculiţă
Şi trei gloanţe-n punguliţă
Ş-o surioară de bărdiţă!
De-aş avea, pe gândul meu,
Un cal aprig ca un leu,
Negru ca păcatul greu!
De-aş avea vro şapte fraţi,
Toţi ca mine de bărbaţi
Şi pe zmei încălecaţi!
Face m-aş un vultur mare,
De-aş cânta ziua, la soare,
Doina cea răzbunătoare!
*
Doină, doiniţă!
Şi i-aş zice: „Mândruliţă,
Mă jur p-astă cruciuliţă
Să te ţin ca un bădiţă!”
Şi i-aş zice: „Voinicele,
Să te-ntorci cu rândunele
Peste dealuri şi vâlcele!”
Şi le-aş zice: „Şapte fraţi,
Faceţi cruce şi juraţi
Vii în veci să nu vă daţi!”
Hai, copii, cu voinicie,
Să scăpăm biata moşie
De păgâni şi de robie!
Doina
