Povești și poezii

Doi fraţi cuminţi

Doi fraţi cuminţi
Rate this post

Noi suntem doi fraţi, în casă
Şi nu ne certăm deloc,
Şi suntem tăcuţi la masă,
Şi cuminţi în orice loc.
 
Avem hamuri, cerc şi minge,
Când pe-afară ne jucăm,
Iar când plouă, ori când ninge,
Liniştiţi în casă stăm.
 
Şi cu jucării frumoase
Ne jucăm tot amândoi,
Pe când mama noastră coase,
Ori citeşte, lângă noi.
 
Mama noastră ne vorbeşte
Şi ne mângâie duios,
Iară seara ne citeşte
Ori ne spune-un basm frumos.
 
Şi ne-nvaţă lucruri multe,
Şi frumoase, stând cu noi,
Şi îi place să ne-asculte
Când vorbim noi amândoi…
 
Şi în gândul nostru-ntruna
Auzim povaţa ei:
– Fiţi cuminţi întotdeauna
Şi fiţi buni, copiii mei!

Related Posts