Povești și poezii

De of şi se aoleu

De of şi se aoleu
5/5 - (1 vote)

Floare naltă, floare neagră,

Nu ţi-am spus, fă, că-mi eşti dragă?

C-o să fur din cer cinci stele

Să-ţi fac salbă de mărgele?

Şi mă lăudam că eu

Îl caftesc pe Dumnezeu,

De s-o pune-n drumul meu…

Nu-mi spuneai tu – ştiu, ca azi –

Când săream peste-un pârleaz,

Că de drag ce îţi sunt eu

O să mori de gâtul meu?

Şi-a venit un barbugiu,

Of, un fante de gagiu,

Din Obor, sau mai de sus,

Te-a chemat şi tu…te-ai dus!

Şi-ncă n-ar fi fost nimic,

Dacă nu mi-ai fi manglit

Punga mea cu bani fişic!

Stăteam noaptea amândoi,

Bibilică, bibiloi,

Ningea lună peste noi.

Eu credeam că mă iubeai,

Dară tu mă sărutai,

C-o mână mă mângâiai,

Cu alta cotrobăiai.

Boarfo! Nu ţi-am zis şucar

Să bagi mâna-n buzunar?

Cum putut-ai să te-nduri

Să mă-nşeli şi să mă furi?

C-am spoit un an tingiri

Pe la feţele subţiri,

Şi-am trăit prin mahala

Doar cu praz şi ciulama,

Ca să-ţi cumpăr ţie, ţie

Rochie de cununie,

Să-ţi fac degetu-nflorat

C-o piatră de matostat.

Şi tu, uite cum te ţîi

De cuvântul ăl dintâi!

Bine, dragă, îţi mersi!

Să mă-nşele o lămâie!

Da’ şi eu fusei tămâie!

Că puteam şi eu încai

Să fiu craiul ăl mai crai

Şi să huzuresc ca-n rai.

…Da’ acum am rămas bleg,

Amărât şi plin de jeg,

Ca nărojii ăi mai mari:

Nici gagică, nici piştari!

Related Posts