X
    Categories: Poezii

Cupa lui Stefan

Rate this post

Într-o monastire din trecut ramasa,
În domneasca sala se întinde masa.
Misail prezida ast banchet voios
Şi în timpul mesei zice dureros:

– “Ştefan dupa moarte lasa moştenire
Arcul sau şi cupa l-asta monastire.
Cu Cantemireştii leşii au venit
Şi pradand locaşul, arcul au rapiT

Însa nu rapira cupa minunata!
Ea traieşte înca, de mirare!… Iata!”
El arata cupa… Toţi s-au minunat.
Ea era sapata dintr-un matostat.

Servii varsa-ntr-însa dulce tamaioasa.
Fiecine-nchina pentru o frumoasa.
Cand la cel din urma randul a venit,
Misail ia cupa şi-astfel a vorbit:

– “Unde este timpul cel de vitejie?
Timpul de mari fapte?… Vai! n-o sa mai vie?
A cazut Moldova, caci orice romani
Se roşesc la gandul a mai fi stapani.

Ei îmbraca manta de înţelepciune;
Dar ca sa-şi ascunza trista slabiciune.
Dar înţelepciunea fara-a cuteza,
E ca cutezarea fara-a cugeta.

Cand vedem sfioasa patria romana,
Ne-aducem aminte vorba cea batrana:
Cel ce e mai aproape de mormantul sau
La ideea morţii tremura mai rau!

Ştefan nu mai este… Însa o sa vie
Alţi Ştefani cu viaţa şi cu barbaţie:
Daca timpul d-astazi ne apasa greu,
Viitorul este al lui Dumnezeu!

Însa pana sa vie lanţul sa ne rupa,
Nu va mai bea nimeni din aceasta cupa;
Cand un suflet mare se va arata,
Harburile cupei le va aduna.”

Zice,-arunca cupa şi o sparge-n trei…
Nimeni n-a strans înca harburile ei.

Dimitrie Bolintineanu:

This website uses cookies.