Pe când steaua se oglindă
În izvorul tăinuit,
Crinul merge de colindă
Câmpul verde şi-nflorit,
Şi în cupa lui adună
Lacrimi albe de pe flori
Ce cu razele din lună
Se sărută, dulci surori.
Iar când soarele s-aprinde
Pe al cerului altar,
Crinul vesel îi întinde
Cupa-i de mărgăritar.
Astfel tu, copilă dalbă.
Când în lume te iveşti.
Culegi roua dulce, albă,
De pe crinii sufleteşti;
Şi când cerul în lumină
Te deşteaptă despre zori,
A ta inimă-i închină
Virginalele-i comori!
Crinul
