X
    Categories: Poezii

Copiilor

Rate this post

I
Veniţi la sânul meu cu toţii,
Copii cu frunţile senine,
Veniţi să primeniţi izvorul
Nădejdii mele de mai bine!
Voi sunteţi roua dimineţii
Ce scânteie neştiutoare
Că poartă-n ea întreg argintul
Curat al razelor de soare.
Din glasul vost’, un dulce clopot,
Ce mângâie-un amurg de seară,
Învaţă sufletul meu, bietul,
Să creadă-n flori şi-n primăvară.
Şi parcă înţeleg mai bine
Privighetoarea care cântă…
Veniţi, veniţi! Mi-atât de dragă
Zburdălnicia voastră sfântă.
Căci râsul vostru plin, năvalnic,
Ca unda râului de munte,
Îmi amuţeşte-ndurerata
Poveste-a firelor cărunte.
Şi parcă-mi picură un cântec
La poarta minţii mele reci:
– O dulce-ntârziată rază
Din raiul meu pierdut pe veci…
II
Copii, cu ochii mari şi limpezi
Ca raza nopţilor albastre,
De ce purtaţi şi voi osânda
Ce-a scris ursita firii noastre?
O jale sufletu-mi despică
Şi-mi frânge visurile-n două,
De glasul minţii mă cutremur:
… Şi voi veţi fi asemeni nouă!…
Când înţeleg c-aceleaşi patimi
Şi-aceleaşi năzuinţi deşarte,
Cum vor călăuzi în oarba
Prăpastie ce ne desparte,
Că ochii voştri-n care arde
Azi vraja basmelor cu zmeii,
Rătăcitori, în drumul vieţii
Cum au să mintă, fariseii,
Atunci o scârbă mă supune
Şi-un gând păgân mă înfioară,
Şi sufletul meu fierbe-asemeni
Acelui crai de-odinioară
Ce-a omorât în faşă pruncii…
. . . . . . . . . . . .
– Orânduiala ta-i amară,
Mărite domn al lumii noastre…
Eu nu mai cred în primăvară!…

Octavian Goga:

This website uses cookies.