Arză-te focul, pădure,
Ş-ai cădea sub o secure!
Arde-ar lemnele din tine
Cum arde inima-n mine,
Să-mi fac drum până la vecine,
Şi de sus, din mănăstire,
Unde zac în părăsire,
Să văd cârduri de copile
Care mă sfârşesc de zile,
Şi să văd pe draga mea
Care m-am iubit cu ea
În copilăria mea.
N-ar avea loc în pământ
Şi l-ar bate Domnul sfânt
Cine m-a călugărit
Şi de ea m-a despărţit!
Eu n-am fost de pustnicie,
Căci am fost de voinicie,
Nici am fost de mănăstire,
Ci de lume cu iubire,
Că mă-nchin pe la icoane
Cu ochii pe la cucoane,
Şi citesc, întorc la file
Cu ochii pe la copile.
Unde văd o fată mare,
Rasa-mi tremură-n spinare,
Unde văd puicuţa mea,
Zboară sufletu-mi la ea
Ca roiul la floricea!
Cântecul călugărului
