X
    Categories: Poezii

Cântec de miner tanăr

Rate this post

Azi am plutit, iubito, pe ape mari albastre,
Cămaşa de pe mine, iubito, poţi s-o storci,
Şi m-am gândit pe ape la inimile noastre,
Dar m-ai strigat – tu poţi oricând să mă întorci! –
Şi-am revenit din apele albastre,
Şi ca dovadă – uite-un pumn de scoici.

Azi am umblat, iubito, prin mari şi-adânci păduri,
Îmi sfâşiară haina potecile ascunse.
Şi m-am gândit prin codri la ochii noştri puri,
Dar m-ai strigat – şi-n mine chemarea ta pătrunse;
Şi m-am întors din marile păduri,
Şi ca dovadă – iată-un pumn de frunze.

Azi m-am pierdut, iubito, prin straturi mari de timp
De pe obraz tu şterge-mi, iubito, anii bine,
Mi se părea-n milenii cu tine că mă plimb,
Dar m-ai strigat – şi glasul ţi-ajunse greu la mine
Şi m-am speriat că n-o să-ajung la timp,
Şi-am prins să-mping mormanele de timp
Spre viitor – şi iată-mă la tine.

Ana Blandiana:

This website uses cookies.