Povești și poezii

Când iarăşi glasul

Când iarăşi glasul
Rate this post

Când însuşi glasul gândurilor tace,
Mă-ngână cântul unei dulci evlavii –
Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?
 
Puterea nopţii blând însenina-vei
Cu ochii mari şi purtători de pace?
Răsari din umbra vremilor încoace,
Ca să te văd venind – ca-n vis, aşa vii!
 
Cobori încet… aproape, mai aproape,
Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă,
A ta iubire c-un suspin arat-o,
 
Cu geana ta m-atinge pe pleoape,
Să simt fiorii strângerii în braţe –
Pe veci pierduto, vecinic adorato!

Related Posts