Călăul cu şapte mâini şi victima cu şapte capete

Print Friendly, PDF & Email

Călăul trebuia să omoare timpul.

Acesta stătea cu capul pe butuc

Şi, aşteptând să i se facă seama,

Îşi omora şi el timpul

(Iertaţi-mi gluma nepotrivită)

Uitându-se la călău, cum îşi ascute barda

Şi, ca să fiu şi mai explicit,

Omorându-l la rândul său,

Puţin câte puţin.

Căci chiar în timp ce călăul

Îşi ascuţea barda, ca să omoare timpul,

Timpul trecea (deşi cu capul pe butuc),

Îmbătrânindu-l, clipă de clipă, pe călău,

Făcându-i barda să ruginească

Şi înfuriindu-l s-o ascută şi mai tare,

Făcându-l să piardă şi mai mult sânge,

Vreau să spun timp,

făcând să putrezească fibra butucului,

Slăbindu-i cercurile- ale dracului

mai sunt şi cercurile butucului!-

Dar tot cedează şi ele

La un moment dat.

Aşa încât, atunci când călăul a ridicat barda

Şi-a izbit cu sete,

Alături s-au rostogolit două capete:

Al victimei şi al călăului,

Care, alături, în praf, s-au întâlnit o clipă,

Bizar, şi s-au pupat pe gură,—

Sărut din care s-a şi născut — ciudat —

O victimă şi un călău,

Gata şi la locul lor, în punctul final

Cum s-ar zice.

Victima cu capul pe butuc, bineînţeles.

Şi, călăul ascuţindu-şi barda.

Please follow and like us:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *