Părăsiți pe gânduri, câini dezmoșteniți,
Scrutează cerul și așteaptă-n van.
Stăpânii i-au uitat, proptind grăbiți,
Pe ușa-nchisă câte-un bolovan.
Ei nu au lotci și delta e ocean.
Înoată printre sloiuri, istoviți.
Adulmecă mirosuri vechi de-un an,
De foame și de valuri hăituiți.
Ei înșiși parcă-s plaiuri care latră.
Până când limba li se face piatră
Și Dunărea-i depune, lin, în mare.
Dar câte unul biruie-n vâltoare:
Ajunge-acasă istovit – și moare
Cu ochii la stăpân, întins pe vatră.
