X
    Categories: Poezii

Blestemul

Rate this post

Pe cel deal, pe cel colnic
Trece-o pruncă ş-un voinic,
Voinicelul hăulind
Şi pe murgul netezind,
Iar pruncuţa suspinând
Şi din guriţă zicând:
„Ia-mă, bădiţă, călare
Că nu mai pot de picioare.
Drumu-i greu şi grunţuros,
Nu mai pot merge pe jos!”
„Puiculiţă, chip frumos,
Eu te-aş lua bucuros,
Dar mi-e murgul sprintenel
În picioare subţirel,
Murgu-i mic şi drumu-i greu,
Abia duce trupul meu,
Trupul cu păcatele,
Mijlocul cu armele.”
 
„Nu ţi-e milă şi păcat!
De la părinţi m-ai luat,
Şi-n răi codri m-ai băgat!
Dare-ar Domnul Dumnezeu
Să fie pe gândul meu!
Să te duci, bădiţă, duci
Pan-îi pica rob la turci,
Cu picioarele-n butuci
Şi cu mâinile-n cătuşi!
Să te-ajungă dorul meu
Unde-a fi drumul mai greu!
Să te bată jalea mea
Unde-a fi calea mai grea!
Murgul să se poticnească,
În creştet să te trântească,
Mâna dreaptă să-ţi sclintească,
Mâna stângă
Să ţi-o frângă,
 
Să ţii dârlogii cu dinţii,
Să mi te plângă părinţii,
Să te-nsori de nouă ori
Ca să faci nouă feciori.
Să te mai însori o dată
Ca să faci numai o fată…
 
Ei să treacă şuierând
Când te-ar auzi plângând,
Ea în palme să-ţi tot cară
Apă tulbure ş-amară.
Tu să bei, să bei mereu
Gândind la blestemul meu!

Vasile Alecsandri:

This website uses cookies.