Lăsăm barba să ne acopere
Cu înţelepciunea ei
Şi trecem gravi pe stradă,
Părând într-adevăr înţelepţi
De la noi şi până la toate
Lucrurile.
Dar, de sub iarba care ne ascunde,
Noi ştim
Că cele mai multe noduri
În care ne-am frânt dinţii şi mintea
Au rămas nedezlegate…
Ci numai barba noastră virilă
Nu-şi pierde speranţa.
Ea creşte până la pământ,
Acolo, ca viţa-de-vie, se prinde
Şi se întoarce din nou în sus,
Pe copiii noştri,
Într-o încăpăţânare istorică.
