Atunci când soarele apune
Şi zarea arde-nflăcărată,
Atuncea inima îmi spune
Durerea ei nemângâiată.
Şi tot mă-nşel şi trag nădejde,
Că nu-i departe alinarea,
Dar mintea mea mă amăgeşte
Şi tot mai tare mă munceşte.
Nădejde nu găseşti în lume
Şi n-ai de ce nici să o caţi:
Ea numa-n suflete trăieşte
Şi doruri-n inimă trezeşte…