Atât a plouat, atât a plouat,
Dar n-a picat acea picătură,
Ca un cuvânt binecuvântat
Frecat pe o ursuză gură.
Şi bobul stă în pământ amânat,
Parcă s-ar duce în cer să se roage:
Peste câmpii şi viroage
Prea multă apă a curs şi-i păcat!
Căci el nu rodeşte numai cu apă,
Din rădăcini nu va ţâşni scânteia…
Pământul a-ngenuncheat în seminţele arse:
Dă, Doamne, picătura aceea!