A vrut Dumnezeu sa scrie
Si nici nu era hârtie.
N-avea nici un fel de scule
Si nici litere destule.
C-un crâmpei de alfabet
Mergea scrisul foarte-ncet.
N-as vrea nici atât sa-l supar
Cât piperul de ienupar,
Dar o sa va spui ceva:
Nici carte nu prea stia.
Orisice învatacel
Stie mult mai mult ca el.
El, care facuse toate,
Nu avea certificate.
Câtu-i Dumnezeu de mare
N-are trei clase primare.
La citit se-mpiedica,
Nu stie-aritmetica.
Stie-atât: numai sa faca.
Ia oleaca, pune-oleaca.
Face oameni si lumina
Din putin scuipat cu tina,
Si dintr-un aluat mai lung
Scoate luna ca din strung.
Papagalul si pauna
Si-au smuls pana, câte una,
Ca sa-i faca pinsula
Domnului din insula,
Coliba de pe pamânt
A Celui Înalt si Sfânt
Find cladita de pesti mesteri
Între talaze si pesteri.
El a luat mai bine-o pana
De la tarca nazdravana
Si-ascutindu-si-o-ntre deste,
Despicând-o scolareste,
Si-a facut condei, în stare
A scrie si pe piatra tare.
A-ntins cerul ca o coala
În toata Taria goala.
Însa pana nu scria.
A luat atunci o nuia
Si a însemnat cu ea,
Cu argint, stea lânga stea.
Si ca sa vada pe schele,
A facut si cruci de stele.
Ce-a scris noaptea s-a zvântat,
Apoi, pân’ la scapatat,
Cu sugatoare de soare –
Si ziua si pe-nserare –
A citit si tot a sters,
Câte-o vorba, câte-un vers,
Si câte o data, fata,
Toata foaia, cartea toata,
Finca Dumnezeu ce-a vrut
P-orma nu i-a mai placut.
Ca din scrisele prea drese
Nici lucru prea bun nu iese.
Cât a scris el cerul tot,
Sa spui drept, a sti nu pot.
Învatati cu cartulie
Cred c-aproape o vesnicie.
Pe cât mintea îl ajuta
Melcul crede ca o suta
De vecii întregi si pline.
Melcul stie, cred, mai bine.
Însa cerul, în sfârsit,
E de-atuncea tiparit.
