Povești și poezii

Ursul la priseci

Ursul la priseci
Rate this post

La o alegere, făcută după legi
Ce dobitoacele povăţuiesc din veci,
Pe urs l-au fost ales nazâr peste priseci,
Deşi s-ar fi putut un alt, oricare fie,
Să prindă o aşa cam grea dregătorie.
 
Căci ursul dacă dă de miere,
Apoi se-ncurcă-n socotele.
Dar pasă tu de cere
La fiare rânduiele!..
 
Oricine au dorit să intre-n aşa post,
Nevrednic, defăimat de către toţi au fost
 
Şi parcă înadins
Asupra ursului majorita s-au strâns.
Toţi l-au heretisit,
Iar el au mulţumit,
 
Ba încă la cei mari şi labele au lins.
Dar răul în priseci curând s-au dezvelit;
Căci ursul, cum au mers la tact, s-au apucat
 
De curăţit, de retezat
Şi, drept, oricare stup în labă-i au intrat
L-au scos de tot curat,
Iar mierea la bârlog mergea necontenit,
 
Pân’ ce la sfat s-au dat de ştire
Şi s-au orânduit
 
La faţa locului pe forme desluşire.
Au mers, au cercetat, au scris, au lămurit,
Dar mierea n-au înapoit;
Iar ursul de pe loc
S-a şi trimis surghiun pe iarnă la bârlog.
 
El în singurătate
 
Îşi suge labele mult pline de păcate.
Şi, ca un călător pe mare,
Aşteaptă vântul cel de cale.
 
Nici nu mai zic nimică:
De urşi mi-i tare frică.

Related Posts