S-a însurat cu mare alai un Crai străin
Şi lumea şi-neca amaru-n vin.
Esop spunea, în şoaptă, că gloata e nătângă
Şi râde şi petrece-n loc să plângă.
În vremea de demult, slăvitul Soare
Se hotărâse şi el să se-nsoare.
Dar băştinaşii bălţilor, în cor,
Se tânguiau de zor:
– Au ce te faci, au ce te faci cu pruncii lor?
Un singur Soare uneori ne coace,
Dar cu vreo şase-şapte ce ne-om face?
Se plânseră Ursitei că nu mai e de trai:
– Când Sorii vor porni cu-atât alai
Şi-n vâlvătaia lor vor arde zările,
Secând pe loc şi bălţile şi mările,
Pieri-va broscărimea şi micii brotăcei!
Ca broaşte, judecau cu mult temei.
Soarele şi broaştele
