Musca şi carul

Print Friendly, PDF & Email

La amiază, pe căldură,
Se urcau pe drum la munte
Şase harnici cai de frunte
Înhămaţi la o trăsură.
Spre-a o face mai uşoară,
Toţi drumeţii se coboară;
Caii însă asudau,
Opinteau şi iar mai stau,
Când o muscă foarte iute
Au venit să le ajute.
Bâzâind pe ii îndeamnă
Şi prin aer drum l înseamnă;
Unde coama nu ajunge
Pe rând caii tot împunge.
Carul dacă înaintează,
Crede că-nsăşi ea l-au tras,
Şi-nmândrită-apoi s-aşează
Cărăuşului pe nas.
Iar de stă la vrea o râpă,
Musca-atunci se face foc:
Zboară, împunge, înjură, ţipă
Că stau roatele pe loc,
Ca bătrânul căpitan,
Ce în cruntă bătălie
Către un asalt îmbie
Pe aprodul al său oştean.
Mai oftează musca mică
Că povara nu-i rădică
Şi că dintre călători
Nu-i dă nimeni ajutori,
Dar l-a sa bâzâitură
Nici pic caii iau aminte,
Ci păşind tot înainte
Suie-n deal cea grea trăsură.
Atunci musca, stând, li zice:
Să ne răsuflăm aice
Dup-atâta osteneală!
Ş-apoi fără de sfială
Li mai cere legiuită
Pentru lucru mulţămită.
 
Aşa unii multe ori
Se îndeasă la o treabă,
Unde-s pre sârguitori
Şi la vorbă şi la grabă,
Dar în faptă-s chiar bufoni,
Mincinoşi şi fanfaroni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *