Morarul

Print Friendly, PDF & Email

În iaz, la iezătură,
S-au arătat spărtură.
Dar nu era deodată
Atât de însemnată
 
Şi, dacă ar fi pus morarul osteneala,
Ferea la început pe viitor sminteala.
El însă, stăpânit de multa lenevire
(Nărav ce pe la noi domneşte cam din fire),
 
Puţină grijă arăta;
Iar cursul nu mai înceta.
– Morarule, ia sama bine!
Nu pierde vremea!
– Las’ la mine,
 
Îmi ştiu eu treaba, nu te teme!
Însă tot lasă, tot lungeşte,
Pân’ când odată se trezeşte
 
Că apa e mai jos de stavili cu o palmă.
Atunci şi-au luat morarul meu de samă
 
Şi, alergând unde s-au spart,
El vede câteva găine la un loc,
Bând apă pe lângă lăptoc.
– Mânca-v-ar uliul! le zice supărat.
Tocmai acum v-aţi adunat
Să-mi beţi voi apa toată!
Şi-n ele zvâr! cu o lopată.
Pe toate le omoară,
 
Pierzând găinile şi apa de la moară.
 
Eu am văzut boieri, ce sute cheltuiesc
Fără căinţă sau cruţare
(Şi-această fabulă chiar lor o hărăzesc),
Dar fac economie mare
 
Cu căpeţelele cele de lumânare;
Sau, după vorba cea bătrână:
Sunt la tărâţe scumpi şi ieftini la făină.
Iar cu aşa economie,
Degrabă la mezat se strigă vreo moşie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *