Povești și poezii

Lupii şi oile

Lupii şi oile
Rate this post

După ce au fost trecut
Mai mult decât ani o mie
De-ncruntată duşmănie,
Lupii pace au făcut
Cu păstorii şi cu turme.
La îmbi de folos era
Ca masacrul să se curme,
Dişi lupii i dizbârna,
Păstorii din a lor piele
Făceau bune cojocele,
Încât oaia-n liniştire
Nu putu mai ca să pască,
Dar nici lupul cu lesnire
N-au putut ca să răpească.
Drept aceea, întemeiat
Un tractat s-au încheiat
Ş-ambe părţi dau spre tărie
Cuvenită chezăşie:
Lupii dau pe lupişori,
Oile pe câinii lor.
Având pacea iscălită
După forma legiuită
Prin ghibacii comisari,
Ce era de neam măgari,
Urma liniştea în ţară;
Pe cât lupii tinerei
N-aveau dinte, n-aveau gheară,
Au fost blânzi ca nişte miei.
Dar îndată ce la trup
Din lupşor ieşit-au lup,
Apetitul firesc mână
Să se-ncrunte la o stână
Ce-i lipsită de păstori.
Atunci lupii răpitori
De oi şi de mei o sumă
Prind, despoaie şi zugrumă;
Cânii, a turmei tărie,
Ce dupre acel tractat
Adormise-n lupărie,
Tot de lupi s-au sugrumat.
 
Încât iată adevărul
S-au vădit şi astă dată:
Cum că lupul schimbă părul,
Dar sistemul niciodată!

Related Posts