ZVÂNTURÁ, zvấntur, vb. I. Refl. (Fam.) A umbla (fără rost) dintr-un loc în altul, a cutreiera. – Et. nec. Cf. vântura.
zvânturá (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se zvấntură
zvânturá vb., ind. prez. 1 sg. zvântur, 3 sg. și pl. zvântură
A SE ZVÂNTURÁ mă zvântur intranz. fam. A umbla (fără rost) dintr-un loc în altul. /Orig. nec.