ZVÂNTARE

ZVÂNTARE

ZVÂNTARE

ZVÂNTÁRE, zvântări, s. f. Acțiunea de a (se) zvânta. V. zvânta.
zvântáre s. f., g.-d. art. zvântắrii; pl. zvântắri
ZVÂNTÁRE s. v. uscare.
zvântáre s. f., g.-d. art. zvântării; pl. zvântări
ZVÂNTÁ, zvânt, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde din umezeală; a (se) zbici, a (se) usca puțin. ♦ Tranz. A-și șterge, a-și usca (lacrimile, ochii, obrajii). 2. Tranz. Fig. A distruge, a prăpădi, a nimici. ◊ Expr. A zvânta (pe cineva) în bătaie (sau în bătăi) = a bate zdravăn. ♦ A slei, a epuiza, a secătui. ♦ (În propoziții consecutive, legat de diverse verbe, exprimă intensitatea acțiunilor respective) Fură de zvântă. Mănâncă de zvântă. [Prez. ind. și: zvântéz] – Lat. *exventare.
A SE ZVÂNTÁ mă zvânt intranz. A se usca puțin (la suprafață); a se zbici. Rufele s-au zvântat. /lat. exventare
A ZVÂNTÁ zvânt tranz. 1) A face să se zvânte; a zbici. 2) fig. A face să nu mai existe; a șterge de pe fața pământului; a nimici; a distruge; a prăpădi. ◊ ~ în bătaie (sau bătăi) pe cineva a bate foarte tare pe cineva. Bea de zvântă bea foarte mult. 3) A face să nu mai dispună de ceva; a secătui; a slei. ~ de bani. [Și. zvântez] /lat. exventare
ZVÂNTÁ, zvânt, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde din umezeală; a (se) zbici. ♦ Tranz. A șterge, a usca (lacrimile, ochii, obrajii). 2. Tranz. A distruge, a nimici. Deteră în păgâni de-i zvântară (ISPIRESCU). ◊ Expr. A zvânta (pe cineva) în bătaie (sau în bătăi) = a bate foarte tare. ♦ A slei, a secătui (prin jafuri, furturi). ◊ (În propoziții consecutive, legat de diverse verbe, exprimă intensitatea acțiunilor respective) Fură de zvântă. Bea de zvântă. [Prez. ind. și: zvântez] – Lat. *exventare.
ZVÂNTÁ, zvânt, vb. I. Tranz. 1. A face să piardă din umezeală., a usca puțin; a zbici. [Vântul] năvălea furtunos pe câte o uliță, încrețind apa lăculețelor, zvântând noroaiele și vechile cărări. MIHALE, O. 267. O prăjină…pe care se scot în zilele senine și cu soare albiturile și șorțurile la zvântat. PAMFILE, I.C. 441. La mal d-am ieșit, Din nări c-am suflat, Toate le-am zvântat, Nimic n-am stricat. TEODORESCU, P. P. 56. ◊ Refl. Pe lângă garduri s-a zvântat pământul. TOPÂRCEANU, B. 4. (În contexte figurate) Drumul nostru tot nu s-a zvântat De sângele ce-a curs prin ani de moarte. DRAGOMIR, P. 57. ♦ A șterge un obiect umed, pentru a-l usca. Las’să plouă!…Tu, iubite, Numai tu să-mi vii acasă, Ți-oi zvânta obrajii umezi Cu năframă de mătasă. IOSIF, T. 244. Ș-atunci ea, când el glumește, Joacă pumnii și-l stropește Pe obraz, dar drăgălașă Tot ea-l zvântă-n loc de cârpă, Mâneca de la cămașă. COȘBUC, P. I. 97. ♦ A face să sece (o sursă de umezeală). Puțin stă așa, și odată-i fulgeră prin minte un gând care-i zvântă izvorul lacrimilor. CARAGIALE, s. 10. ♦ Fig. A secătui, a slei, a epuiza. Bântuirile cumplite ale turcilor…ce zvântau țara pe-ntrecutele. VLAHUȚĂ, la CADE. ◊ (În propoziții consecutive, legat de diverse verbe, exprimă intensitatea acțiunilor respective) Bea de zvântă.Oameni răi, băiatule. Cum nu ești cu ochii pe ei, fură de zvântă. SADOVEANU, M. C. 29. Am cunoscut pe crudul Corița, care bătea pe verii mei de-i zvânta. GHICA, S. 258. 2. (Folosit și absolut) A distruge, a prăpădi, a nimici. Puind mâna pe însuși armele turcilor, deteră în păgâni de-i zvântară. ISPIRESCU, M. V. 31. Făt-Frumos lovea cu pala de zvânta, în toate părțile. id. L. 156. ◊ Expr. A zvânta (pe cineva) în bătaie (sau în bătăi) = a bate zdravăn. (Eliptic) zvânt! Vă sparg capetele…Nici unul nu mai prind, dacă mă reped în voi. PREDA, Î. 10. 3. (Neobișnuit) A ridica, a zvârli în sus. Guvernul să îndeasă…ca să apese mai greu și, prin presiunea sa, să zvânte în sus pe popor. ODOBESCU, S. III 336. – Prez. ind. și: zvântez (ALECSANDRI, O. 176).
zvântá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. zvânți, 3 zv’ântă; conj. prez. 3 zv’ânte
ZVÂNTÁ vb. 1. v. usca. 2. v. nimici.
ZVÂNTÁ vb. v. descărca, deșerta, goli, snopi, stâlci.
zvântá vb., ind. prez. 1 sg. zvânt / zvântéz, 3 sg. zvântă; conj. prez. 3 sg. și pl. zvânte