ZMĂCINÁRE, zmăcinări, s. f. (Rar) Faptul de a se zmăcina; zbucium, frământare; zguduire. – V. zmăcina.
ZMĂCINÁRE, zmăcinări, s. f. (Pop.) Faptul de a se zmăcina; zbucium, frământare; zguduire.
zmăcináre (rar) s. f., g.-d. art. zmăcinắrii; pl. zmăcinắri
zmăcináre s. f., g.-d. art. zmăcinării; pl. zmăcinări
ZMĂCINÁ, zmácin, vb. I. Refl. (Rar) A se agita, a se frământa, a se zbate. – Cf. măcina.
ZMĂCINÁ, zmácin, vb. I. Refl. (Pop.) A se agita, a se frământa, a se zbate. – Lat. *ex-machinare.
zmăciná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se zmácină
ZMĂCINÁ, zmácin, vb. I. 2. Tranz. A scutura, a zgâlțâi, a agita. 3. Tranz. A desface, a descompune. (din smâc1 + suf. expresiv -na, cf. hâțâna, zgâlțâna; sau din lat. machĩnāre, cf. măcina; sau din lat. *exmācĕrāre)
zmăciná vb., ind. prez. 3 sg. zmácină