VECIN

VECIN

VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., subst. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (I1) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. Țăran aservit stăpânului feudal din Moldova medievală, obligat să facă acestuia prestații în muncă sau să dea contribuții în natură ori în bani; rumân, iobag. – Lat. vicinus.
vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; adj. f., s. f. vecínă, pl. vecíne
VECÍN adj., s. 1. adj. v. învecinat. 2. adj. învecinat, limitrof, mărginaș, (reg.) megieș, mejdaș, (înv.) megieșesc, megieșit. (Pe teritoriul ~.) 3. s. (pop.) megieș, (înv. și reg.) apropiaș, (Maram. și nordul Transilv.) somsid, (înv.) împrejuraș, împrejurean, răzeș, răzoraș. (~ul meu de casă.) 4. s. v. iobag.
vecín (-nă), adj. – Bovin. Lat. vaccinus (Candrea). Se folosește numai în numele de plantă limbă vecină, s. f. (Scolopendrium vulgare).
vecín (-nă), adj.1. Apropiat, alăturat, proxim, imediat. – 2. (S. m.) În Mold., înv., supus în slujba feudalului. Mr. vițin, istr. vecin. Lat. večῑnus (Pușcariu 1869; Rew 9321), cf. vegl. vicain, it. vicino, prov. vezin, fr. voisin, cat. vehi, sp. vecino, port. vizinho.Der. vecină, s. f. (femeie care locuiește în apropiere); vecinătate (mr. viținătate), s. f. (proximitate, apropiere; starea de vecini dependenți de proprietarii de pămînt), posibil din lat. vῑcῑnĭtātem (Pușcariu 1870); vecini, vb. (a fi vecin; a face pe cineva servil), înv.; vecinie, s. f. (condiția de iobag supus) înv.; învecina, vb. refl. (a fi vecin); vecinaș, s. m. (înv., vecin, supus); vecinesc, adj. (de vasal, de supus).
vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; f. sg. vecínă, pl. vecíne
VECÍN1 ~ă (~i, ~e) Care se află în vecinătate; situat la o distanță relativ mică. Oraș ~. /lat. vecinus
VECÍN2 ~i m. 1) Persoană care trăiește în vecinătate. 2) Persoană care se află alături. /lat. vecinus
VECÍN3 ~i m. (în evul mediu) Țăran dependent, obligat să lucreze pământul stăpânului și să aducă contribuții în bani sau în natură; iobag; șerb; serv. /lat. vecinus