UMBLA

UMBLA

UMBLÁ, úmblu, vb. I. Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ◊ Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-și putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.) Umblă sănătos! (sau cu bine!), urare adresată cuiva care pleacă. (Pop.) A umbla după cineva = a căuta cu insistență să obțină simpatia cuiva; a face curte unei femei. 2. A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba. ♦ (Pop.; despre nori) A se mișca, a se deplasa. 3. (Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa. Umblă la școală. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu…, a lucra la… Umblă în cărăușie. 4. A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. Umblă întunecat și încruntat. II. 1. (Pop.; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în funcțiune; a funcționa. 2. (Despre gură, ochi etc.) A se mișca continuu. ◊ Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult). III. (Pop.) A trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a avea valoare, curs. IV. 1. A căuta, a scotoci, a cotrobăi (pentru a găsi ceva). 2. A lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (Pop.) A lucra cu…, a se servi de…; a mânui. ♦ Fig. A se folosi de…, a face uz de… Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A căuta, a se strădui să obțină ceva; a se sili, a încerca să… ◊ Expr. A umbla după cai verzi (pe pereți) = a căuta să obțină lucruri nerealizabile. A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite. ♦ A intenționa, a fi gata să… [Var.: (înv. și pop.) îmblá vb. I.] – Lat. ambulare.
UMBLÁ vb. 1. v. merge. 2. a se deplasa, a se duce, a merge, a se mișca, (pop.) a se purta. (~ puțin prin grădină.) 3. v. circula. 4. v. colinda. 5. v. călători. 6. v. hoinări. 7. v. purta. 8. v. funcționa. 9. v. încerca. 10. v. căuta. a cotrobăi, a răscoli, a scormoni, a scotoci, (pop.) a scociorî, (înv. și reg.) a scodoli, a scorbeli, (reg.) a bodicăi, a corleși, a cotili, a hojbăi, a scobârlăi, (Mold.) a bârcâi, (Bucov.) a boltăi, (prin Olt.) a bulduși, (prin Ban.) a burfăi, (Ban.) a cobârlui, (Mold. și Bucov.) a cociobăi, (Munt.) a scofeli, (înv.) a scorteli. (Nu mai ~ prin lucrurile mele.) 11. a (se) folosi, a întrebuința, a se servi, a se sluji, a utiliza, a uza. (~ cu tertipuri.)
umblá (-lu, -át), vb. – 1. A merge. – 2. A circula, a călători, a se mișca, a funcționa. – 3. A se duce undeva regulat, a frecventa. – 4. A vizita, a parcurge, a străbate. – 5. A circula, a avea valoare de circulație. – 6. A valora. – 7. A avea curs, a fi acceptat. – 8. A merge după cineva sau ceva, a urmări. – 9. A privi prin, a se ocupa de. – 10. a căuta, a scotoci, a cerceta. – 11. A trata de, a căuta de. – 12. (Trans.) A urma un curs, a studia. – Var. îmbla. Mr. imnu, megl. amnu, amnari, istr. omnu. Lat. ambŭlāre (Diez, I, 19; Candrea, Éléments, 82; Pușcariu 1797; REW 412), cf. it. ambiare, prov., sp., port. amblar, fr. ambler. – Der. umblăreț, adj. (care umblă mult); umblat, adj. (care a călătorit mult, frecventat, circulat); umblător, adj. (care umblă; pribeag; mobil; varietate de grîu); umblătoare, s. f. (closet, privată); umblătură, s. f. (mers); umblet, s. n. (mers, fel de a merge; umblare, călătorie; drumeție; comportare, conduită; intrigă, demers, procedură).
umblá vb., ind. prez. 1 sg. úmblu, 2 sg. úmbli, 3 sg. și pl. úmblă
A UMBLÁ1 úmblu intranz. I. 1) A se deplasa dintr-un loc în altul (pe jos, călare sau cu un vehicul); a merge. ~ cu căruța. ◊ ~ în cruce a circula în toate direcțiile fără răgaz. ~ după cineva a) a merge din urma cuiva; b) a căuta să câștige simpatia (sau dragostea) cuiva. ~ de ici-colo (sau de colo până colo) a nu-și găsi locul; a nu avea astâmpăr. 2) A merge din loc în loc fără un scop precis; a hoinări; a vagabonda. ~ pe drumuri. 3) pop. (despre mijloace de locomoție) A circula pe o cale de comunicație; a parcurge un traseu. Autobuzul umblă regulat. 4) (despre persoane) A merge cu regularitate. ~ la școală. 5) (despre persoane) A răscoli un spațiu restrâns cu mâinile, căutând ceva; a cotrobăi. ~ prin cărți. 6) pop. (despre sisteme tehnice) A fi în stare de funcționare; a funcționa. Ceasul umblă. 7) (despre ființe) A se atinge de ceva fără știrea persoanei responsabile. ~ la bani. 8) (urmat de o complinire cu prepoziția după) A căuta insistent (să obțină ceva). ~ după onoruri. 9) (urmat de o complinire cu prepoziția cu) A se ocupa un timp oarecare (cu ceva). ~ cu oile. II. (în îmbinări stabile) 1) (exprimă ideea de circulație) Umblă vești (sau zvonuri). ◊ ~ din mână în mână a trece de la unul la altul. 2) (exprimă ideea de ținută vestimentara) ~ cu pălărie. 3) (exprimă ideea de mișcare continuă și frecventă) A-i ~ (cuiva) fălcile. /lat. ambulare
A UMBLÁ2 úmblă intranz. reg. (despre borș, vin etc.) A se afla în proces de transformare sub acțiunea fermenților; a fierbe; a fermenta. /lat. ambulare