SUPRAVIEȚUÍRE, supraviețuiri, s. f. Faptul de a supraviețui. – V. supraviețui.
SUPRAVIEȚUÍRE s.f. Faptul de a supraviețui. [Pron. -vie-țu-i-. / supraviețui].
supraviețuíre s. f. (sil. -pra-vie-), g.-d. art. supraviețuírii
SUPRAVIEȚUÍ, supraviețuiesc, vb. IV. Intranz. A rămâne în viață după moartea cuiva sau după o catastrofă, un cataclism etc. – Supra- + viețui (după fr. survivre).
A SUPRAVIEȚUÍ ~iésc intranz. A mai trăi după moartea cuiva sau după un cataclism, după o catastrofă. ~ unui cutremur. [Sil. su-pra-vie-] /supra- + a viețui
SUPRAVIEȚUÍ vb. IV. intr. A scăpa cu viață dintr-o nenorocire; a rămâne în viață după moartea cuiva. [Pron. -vie-țu-i. / supra- + viețui, după fr. survivre].
SUPRAVIEȚUÍ vb. intr. a scăpa cu viață dintr-o nenorocire; a rămâne în viață după moartea cuiva. ◊ a continua să existe, să dăinuiască în memoria cuiva. (după fr. survivre)
SUPRAVIEȚUÍ vb. 1. a rămâne, a scăpa. (N-au ~ decât ei.) 2. v. dăinui.
supraviețuí vb. (sil. –pra-) → viețui