SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin viu grai un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.
SPÚNE vb. 1. a vorbi, a zice, (pop.) a cuvânta, a glăsui, a grăi, (înv.) a vorovi. (~-i înainte, nu te sfii!) 2. a rosti, a vorbi, a zice, (pop.) a cuvânta, a glăsui, a grăi, (înv.) a glăsi, (depr.) a debita. (~ numai prostii.) 3. v. arăta. 4. v. afirma. 5. v. zice. 6. a face, a zice. (El ~: – Nu vreau!) 7. v. transmite. 8. v. povesti. 9. v. destăinui. 10. v. recita. 11. v. susține. 12. a se afirma, a se auzi, a se șopti, a se vorbi, a se zice, a se zvoni, (înv. și reg.) a (se) suna, (reg.) a se slomni. (Se ~ că a plecat.) 13. v. scoate. 14. v. pronunța. 15. v. supranumi. 16. v. numi. 17. a susține. (Ce ~ savantul în această carte?) 18. v. presupune. 19. v. conține. 20. v. semnifica. 21. v. denunța. 22. v. porunci. 23. v. obiecta.
SPÚNE vb. v. apărea, arăta, chema, citi, cânta, evoca, executa, indica, interpreta, intona, ivi, înfățișa, numi, parcurge, predica, prezenta, propaga, propovădui, răspândi, veni.
spúne (-n, -us), vb. – 1. (Înv.) A expune, a exprima, a indica. – 2. A zice. – 3. A povesti, a nara, a recita. – 4. A acuza, a reclama, a denunța. – Mr. (a)spun(ere), spuș, spus; megl. spun(iri), spuș, spus; istr. spur, spus. Lat. exponĕre (Pușcariu 1636; Candrea-Dens., 1467; REW 3054; Popinceanu, ZRPh., LXIX, 236-66), cf. it. esporre, prov. esponer (calabr. spunere), v. fr. espondre, sp. exponer, port. expôr, alb. špuń „a învăța, a instrui” (Meyer 415; Philippide, II, 641). Uz general (ALR, I, 107). – Der. spus, adj. (zis); nespus, adj. (inexprimabil; adv., nemaipomenit, extraordinar); spusă, s. f. (zisă).
spúne vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 sg. și pl. spúnă; ger. spunând; part. spus
A SPÚNE spun 1. tranz. 1) A reda prin cuvinte; a exprima prin grai; a zice. ~ adevărul. ~ pe de rost. ◊ ~ drept a spune adevărul. Cine ar fi putut ~ cine ar fi putut să creadă. A nu ~ nici cârc a nu scoate nici o vorbă. ~ verde în față (sau în ochi) a da adevărul pe față, fără ocolișuri. A-i ~ cuiva inima a presimți. După cum se ~ cu alte cuvinte. ~ povești a comunica lucruri ireale. 2) (piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a zice; a cânta; a interpreta. 3) (pe cineva cuiva) A prezenta ca vinovat de înfăptuirea unor acțiuni reprobabile ținute în taină, dând în vileag cu intenții rele; a pârî; a denunța. 2. intranz. A purta numele; a se numi; a se chema. Cum îți ~? /lat. exponere
A spune ≠ a tăcea