SERBÁRE, serbări, s. f. 1. Faptul de a serba; sărbătorire; p. ext. manifestare cu caracter solemn organizată cu scopul de a celebra un eveniment important; festivitate, petrecere. 2. (Rar) Sărbătoare (1). – V. serba.
SERBÁRE s. 1. aniversare, celebrare, prăznuire, sărbătorire, (reg.) prăznuială. (~ unui secol de la …) 2. sărbătoare, sărbătorire. (~ nunții lor; cu prilejul ~ării.) 3. comemorare, sărbătorire, (rar) comemorație, (înv.) pomană. (~ unui eveniment important.) 4. festivitate, (rar) sărbă-toare, (înv.) sărbătorie. (~ de împărțire a premiilor.)
SERBÁRE s. v. celebrare, hram, oficiere, săvârșire, slujire, slujit.
serbáre s. f., g.-d. art. serbării; pl. serbări
SERBÁ, serbez, vb. I. Tranz. A sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.); fig. a omagia, a cinsti, a lăuda. ♦ A ține sărbătoare; a nu lucra, a prăznui. – Lat. servare.
A SERBÁ ~éz 1. tranz. (evenimente importante, zile memorabile) A marca printr-o solemnitate; a sărbători; a celebra. 2. intranz. A ține sărbătoare; a prăznui. /lat. servare
SERBÁRE ~ări f. 1) v. A SERBA. 2) Solemnitate organizată cu ocazia unui eveniment; festivitate. ~ școlară. /v. a serba
SERBÁ vb. 1. a aniversa, a celebra, a prăznui, a sărbători, a ține, (înv. și reg.) a prăznici. (~ 25 de ani de la căsatorie.) 2. a comemora, a sărbători. (~ un mare eveniment.)
serbá (-béz, -át), A celebra, a comemora, a sărbători. – Var. sărba. Lat. servāre (Pușcariu 1582; REW 7872), cf. it. serbare, prov., cat., v. sp. servar. – Der. serbare, s. f. (festivitate, petrecere); sărbătoare (mr. sărbătoare, megl. sîrbătoare), s. f. (zi festivă, petrecere), din participiul serbat cu suf. –oare ca scăldătoare, cîntători etc. (după Pascu, I, 151 și Densusianu, GS, II, 310, din lat. *servatoria); sărbători, vb. (a celebra); sărbătoresc, adj. (festiv).
serbá vb., ind. prez. 1 sg. serbéz, 3 sg. și pl. serbeáză