REGRÉT, regrete, s. n. Părere de rău cauzată de pierderea unui lucru sau a unei ființe, de o nereușită sau de săvârșirea unei fapte nesocotite; p. ext. remușcare, căință. – Din fr. regret.REGRÉT s.n. Părere de rău; remușcare. [Pl. -te. / fr. regret].REGRÉT s. n. părere de rău; remușcare, căință. ( fr. regret)REGRÉT s. căință, mustrare, pocăință, remușcare, părere de rău, (rar) penitență, pocăială, (înv.) înfrângere, pocaianie, (franțuzism înv.) repentir. (Simțea un sincer ~ pentru cele făcute.)regrét s. n. (sil. -gret-), pl. regréteREGRETÁ, regrét, vb. I. Tranz. A simți un regret, a fi cuprins de părere de rău; p. ext. a avea remușcări, a se căi. – Din fr. regretter.A REGRETÁ regrét 1. intranz.
A fi cuprins de regret; a-i părea rău; a se căi. 2. tranz. (fapte sau acțiuni) A îndura cu greu, fiind cuprins de regret; a jeli. ~ o pierdere. /fr. regretterREGRÉT ~e n. Părere de rău cauzată de o nereușită sau de săvârșirea unei fapte reprobabile; remușcare; căință. /fr. regretREGRETÁ vb. I. tr. A-i părea rău, a avea remușcări, a se căi. [P.i. regrét. / fr. regretter].REGRETÁ vb. tr. a-i părea rău (după ceva sau cineva); a avea remușcări, a se căi. ( fr. regretter)REGRETÁ vb. 1. v. căi. 2. (înv. și pop.) a plânge. (Își ~ păcatele.)regretá vb. (sil. -gre-), ind. prez. 1 sg. regrét, 3 sg. și pl. regrétă