PUSTIÍT, -Ă, pustiiți, -te, adj. 1. Prefăcut în pustiu (I 1); părăsit, lipsit de viață; devastat, prădat, distrus. 2. (Pop.) Retras; izolat, solitar. – V. pustii.
PUSTIÍT adj. v. distrus.
PUSTIÍT adj. v. deșert, gol, necultivat, pustiu, sălbatic, vid.
PUSTIÍT s. v. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie.
PUSTIÍ, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. Refl. (Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu.
A PUSTIÍ ~ésc tranz. (case, localități, terenuri etc.) A transforma în pustiu prin distrugere; a devasta. /Din pustiu
A SE PUSTIÍ mă ~ésc intranz. 1) A se pierde printre străini; a fi departe de locurile natale. 2) rar A se retrage în singurătate; a se însingura. /Din pustiu
PUSTIÍT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A PUSTII și A SE PUSTII. 2) Care este însingurat; izolat; solitar. Suflet ~. /v. a (se) pustii
PUSTIÍ vb. v. distruge.
PUSTIÍ vb. v. abandona, asasina, lăsa, omorî, părăgini, părăsi, sălbătici, suprima, ucide.
pustií vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiésc, imperf. 3 sg. pustiá; conj. prez. 3 sg. și pl. pustiáscă