PUHOÍRE, puhoiri, s. f. Acțiunea de a puhoi2; revărsare, inundare. ♦ Fig. Forfoteală, fierbere. – V. puhoi2.puhoíre s. f., g.-d. art. puhoírii; pl. puhoíriPUHÓI1, puhoaie, s. n. Cantitate mare de apă care curge cu repeziciune și forță; apă curgătoare umflată de ploi, care se revarsă cu forță; șuvoi. ♦ Ploaie mare, torențială. ♦ Fig. Mulțime mare de oameni sau de alte ființe care se deplasează năvalnic în aceeași direcție. ♦ (Adverbial) În cantitate sau în număr foarte mare, grămadă. [Var.: (reg.) pohói, povói s. n.] – Din sl. povonĩ.PUHOÍ2, pers. 3 puhoiește, vb. IV. Intranz. (Despre ape curgătoare sau de ploaie) A curge în cantitate mare, cu repeziciune și forță; a se revărsa cu putere, a inunda. ♦ Fig. (Rar; despre oameni) A năvăli, a invada. – Din puhoi1.
A PUHOÍ pers. 3 ~iéște intranz. 1) (mai ales despre ape) A curge puhoaie. 2) fig. rar (despre persoane) A da năvală; a veni puhoi. /Din puhoiPUHÓI ~oáie n. 1) Curs vijelios de apă format în urma ploilor mari sau a topirii zăpezii; torent; șuvoi. 2) Ploaie torențială. 3) fig. Mulțime nenumărată (de oameni sau de alte ființe) care se îndreaptă năvalnic în aceeași direcție. /sl. povoniPUHÓI s. 1. v. torent. 2. râu, șiroi, șuvoi, torent. (~ de vin.) 3. v. mulțime.puhói s. n., pl. puhoáiepuhoí vb., ind. prez. 3 sg. puhoiéște, imperf. 3 sg. puhoiá; conj. prez. 3 sg. și pl. puhoiáscă