PROROGÁRE, prorogări, s. f. Acțiunea de a proroga și rezultatul ei; prorogație. ♦ Act prin care se amână sau se suspendă activitatea unui corp constituit, a unei adunări legislative etc. ♦ Extindere a competenței unui organ de jurisdicție. – V. proroga.
PROROGÁRE s.f. Acțiunea de a proroga și rezultatul ei; prorogație. [ proroga].
PROROGÁRE s. f. 1. acțiunea de a proroga; prorogație. 2. extindere a competenței unui organ de jurisdicție în temeiul unei dispoziții normative. ( proroga)
PROROGÁRE s. (JUR.) prorogație. (~ unui termen scadent.)
prorogáre s. f., g.-d. art. prorogării; pl. prorogări
PROROGÁ, proróg, vb. I. Tranz. A amâna (din oficiu) pentru o dată ulterioară activitatea unui corp constituit, a unei adunări legislative, un termen scadent etc. – Din fr. proroger, lat. prorogare.
A PROROGÁ proróg tranz. 1) (ședințe sau adunări ale forurilor superioare sau legislative cu date fixate prin lege) A amâna pentru o dată ulterioară. 2) (termene) A face să dureze mai mult decât este prevăzut de lege. /fr. proroger, lat. prorogare
PROROGÁRE ~ări f. 1) v. A PROROGA. 2) Depășire a competenței unui organ de jurisdicție. 3) Act prin care se amână o ședință sau o adunare legislativă. /v. a proroga
PROROGÁ vb. I. tr. A prelungi timpul care fusese fixat pentru ceva; (spec.) a amâna, a suspenda ședințele unei adunări legiuitoare pentru un anumit timp. [P.i. proróg. / lat. prorogare, cf. fr. proroger].
PROROGÁ vb. tr. (despre adunări legislative) a amâna (din oficiu) pentru o dată ulterioară, a prelungi în timp (un tratat); (p. ext.) a amâna. ( fr. proroger, lat. prorogare)
prorogá vb., ind. prez. 1 sg. proróg, 3 sg. și pl. prorógă; conj. prez. 3 sg. și pl. proróge