PLUTUÍRE, plutuiri, s. f. Acțiunea de a plutui și rezultatul ei; plutuit. – V. plutui.PLUTUÍRE s. plutuit. (~ pieilor.)plutuíre s. f., g.-d. art. plutuírii; pl. plutuíriPLUTUÍ, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tăbăcite unei operații de finisare, tratându-le cu săruri de crom, pentru a le face moi și a le da un aspect plăcut. – Plută2 + suf. -ui.A PLUTUÍ ~iésc tranz. (piei tăbăcite) A supune operației de finisare pentru a le micșora și a le imprima un desen. /plută
+ suf. ~uiplutuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plutuiésc, imperf. 3 sg. plutuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. plutuiáscăPLUTUÍRE (‹ plută1) s. f. Operație de finisare a pieilor tăbăcite, prin tratare cu săruri de crom, pentru a le oferi moliciune sau a le imprima un desen caracteristic; constă în rularea pielii pe o scândură rotunjită, acoperită cu plută1.