PLASÁ, plasez, vb. I. 1. Tranz. A investi bani, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde mărfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani). 2. Tranz. A spune o vorbă la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discuții). 3. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) situa într-un anumit loc, spațiu etc. ♦ Tranz. A procura cuiva o slujbă, o situație (bună). ♦ Refl. A se situa pe o poziție; a lua atitudine. 4. Tranz. (Sport) A trimite, a îndrepta mingea către un punct determinat. – Din fr. placer.
PLASÁ vb. I. tr. 1. A repartiza pe cineva într-un loc anumit, într-un post. ♦ refl. A se situa pe o anumită poziție. 2. A investi (un capital) într-o întreprindere (rentabilă). ♦ A vinde mărfuri. ♦ A spune ceva la timp, la locul potrivit. 3. A trimite mingea într-un loc anumit sau la un anumit jucător. [P.i. -sez. / fr. placer].
PLASÁ vb. I. tr. 1. a repartiza pe cineva într-un loc anumit, într-un post. 2. a investi (un capital) într-o întreprindere. ◊ a vinde mărfuri. ◊ a spune ceva la timp, la locul potrivit. 3. (sport) a trimite mingea într-un loc anumit sau la un anumit jucător. II. refl. a se situa pe o anumită poziție. ( fr. placer)
PLASÁ vb. 1. v. amplasa. 2. v. posta. 3. a (se) pune, a (se) situa. (Articolul enclitic se ~ după nume.) 4. v. clasa. 5. v. investi. 6. v. vinde.
plasá (plaséz, plasát), vb. – A așeza într-un anumit loc. Fr. placer. – Der. plasament, s. n., din fr. placement; deplasa, vb., din fr. déplacer; deplasat, adj. (înv., în afara locului, inoportun); plasator, s. m. (persoană care plasează spectatorii la locurile lor în sălile de spectacol).
plasá vb., ind. prez. 1 sg. plaséz, 3 sg. și pl. plaseáză
PLÁSĂ1, plase, s. f. I. 1. Împletitură cu ochiuri mari din fire textile, sintetice ori metalice, din care se fac diferite obiecte; obiect confecționat dintr-o astfel de împletitură; fileu. ◊ Plasă pescărească = unealtă de pescuit formată dintr-o rețea de fibre textile sau din material plastic. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) în plasă = a înșela, a amăgi, a seduce (pe cineva). 2. Împletitură cu ochiuri (din sfoară, sârmă etc.) care se așează în spatele porților de joc (la fotbal, handbal, polo, hochei etc.) pentru a opri obiectul de joc (mingea, pucul etc.) și pentru a pune în evidență cu ușurință marcarea punctului. II. 1. Parte dintr-o moșie în evul mediu, în Țara Românească, cuvenită unui proprietar. 2. Subdiviziune a unui județ, în vechea împărțire administrativă a țării; ocol. III. (Rar.) Limbă de cuțit; tăiș. – Din sl. plasa.
PLÁSĂ2, plese, s. f. (Reg.) Fel de mâncare ce se servește la masă. – Din ngr. plási.
A PLASÁ ~éz tranz. 1) A pune (printr-un efort special) într-un anumit loc (realizând o intenție). ~ într-un post. ~ o minge. 2) (sume, capitaluri etc.) A da ca investiție; a investi. 3) (mărfuri, bilete etc.) A da contra cost sau gratuit. 4) (vorbe, replici etc.) A spune la timpul sau la locul potrivit. 5) A face să îmbrățișeze o meserie, o slujbă. 6) A băga. /fr. placer
A SE PLASÁ mă ~éz intranz. 1): ~ pe o anumită poziție (sau pe poziția cuiva) a susține o anumită opinie sau a adopta opinia cuiva. 2) (despre sportivi) A se situa într-un anumit mod pe teren. /fr. placer
PLÁSĂ1 ~e f. 1) Împletitură cu ochiuri mari, confecționată din fire groase (textile, sintetice sau metalice) având diverse întrebuințări; fileu. ◊ A prinde pe cineva în ~ a seduce pe cineva. 2) Obiect confecționat dintr-o astfel de împletitură. [G.-D. plasei] /sl. plasa
PLÁSĂ2 ~e f. 1) (în evul mediu în Țara Românească) Parte dintr-o moșie cuvenită unui proprietar. 2) Subdiviziune administrativă în cadrul unui județ. [G.-D. plasei] /sl. plasa
PLÁSĂ s. I. 1. fileu, rețea. (~ la un năvod.) 2. v. fileu. 3. fileu. (~ la jocul de tenis.) 4. (TEHN.) paravan. (~ la războiul de țesut.) 5. (TEHN.) plasa ițelor v. cocleți; ostrețe (pl.), (~ la războiul de țesut.) 6. v. păienjeniș. 7. v. sacoșă. II. (înv., în Mold.) ocol. (~ era o subdiviziune a județului.)
PLÁSĂ s. v. ascuțiș, categorie, călcâi, chip, fel, gen, jgheab, lamă, latură, limbă, mâner, neam, plaz, plăsea, soi, sort, specie, staul, streașină, talpă, tăiș, tip, varietate.
PLĂSÁ vb. v. aplauda.
plásă, pláse, plăși, plése, s.f. (înv. și reg.) 1. fel, gen, soi, categorie, clasă. 2. fel de mâncare (servit la masă). 3. latură (a unei figuri geometrice).
plăsá, plăséz, vb. I (înv.) a bate din palme.
plásă (pláse), s. f. – 1. Împletitură pentru vînat. – 2. Împletitură de pescuit. – 3. (Înv.) Limbă de cuțit. – 4. Rețea, gratii. – 5. Diviziune administrativă, subprefectură. – 6. (Rar) Tip, clasă. – Mr. plase „clasă”. Sl. plasa „bandă, fîșie” (Cihac, II, 261; Conev 41). – Der. plăsele, s. f. pl. (mîner) se zice mai ales despre mînere de sabie, formate din două părți de metal sau de lemn între care este așezată lama (sing. plăsea, var. prăsea, este rar); plăsela, vb. (a pune plăsele). Odobescu folosește pe plăsele cu sensul de „șild, siguranță la gura cheii”, dar e exemplu unic.
plăsá (-séz, -át), vb. – A aplauda. Lat. plausus, probabil prin intermediul unei forme verbale *plausāre (Drăganu, Trnasilvania, XLIII, 157; Pușcariu, Dacor., I, 411; REW 6587; Rosetti, I, 67). Der. din sb. plesati „a dansa” ‹ sl. plęsati (Tiktin; Candrea) nu e probabilă; în acest caz, Coresi nu putea scrie: să plăsem cu mîinile. Sec. XVII, înv.
plásă (împletitură, împărțire administrativă, tăiș) s. f., g.-d. art. plásei; pl. pláse
plásă (fel de mâncare) s. f., g.-d. art. plései; pl. plése