PATRU

PATRU

PÁTRU num. card., s. n. 1. Num. card. Numărul care, în numărătoare, are locul între trei și cinci și care se indică prin cifrele 4 și IV. ♦ (Cu valoare adjectivală) Patru scaune.** Patru clase = (în vechea organizare a învățământului) a) învățământul elementar; b) cursul inferior al liceului. ♦ Expr. A vorbi (cu cineva) între patru ochi (sau între patru pereți) = a vorbi (cu cineva) în taină, fără martori. În (cele) patru zări (sau colțuri, vânturi etc.) = în toate direcțiile; pretutindeni. ♦ (Cu elipsa substantivului determinat) (Loc. adv.) Cât patru = depășind limitele obișnuite; foarte mult. În patru = a) în patru părți egale, în sferturi; b) din patru elemente asemănătoare. (Expr.) A fi cu ochii în patru = a fi cu băgare de seamă, a proceda cu multă atenție, a se păzi bine. A despica (sau a tăia) firul (de păr) în patru = a cerceta în mod minuțios, a se ocupa de ceva cu minuțiozitate exagerată, mai mult decât este necesar. (Fam.) A face pe d***u-n patru = a-și da toată silința, a depune toate eforturile, a utiliza toate posibilitățile pentru a izbuti într-o acțiune. ♦ (Substantivat, m.) Scrie un patru pe tablă. ♦ (Cu valoare de num. ord.) Pavilionul patru. ♦ (Intră în componența num. adverbial) Să mănânci de patru ori. ♦ (Intră în componența num. multiplicativ) De patru ori pe atâta. ♦ (Intră în componența num. distributiv) Merg câte patru. 2. S. n. Semn grafic care reprezintă numărul patru (1); notă indicată prin acest semn. – Lat. quattuor.
PÁTRU s. (arg.) scaun, scăunaș, ștar. (A luat un ~ la fizică.)
pátru num. – Cifra de după trei. – Mr., megl. patru, istr. pǫtru. Lat. quattuor (Pușcariu 1289; Candrea-Dens., 1361; REW 6945), cf. it. quattro, fr. quatre, sp. cuatro.Der. al patrulea, num.; patruzeci, num.; împătri, vb. (a înmulți cu patru); pătrar (var. pătrărel), s. m. (cal de patru ani); pătrar, s. n. (sfert); pătrare, s. f. (Mold., sfert; Trans., măsură de capacitate de circa patru litri), pe care Pascu, Beiträge, 22, îl derivă din lat. *quartāria; pătrat (var. patrat), s. n. (formă geometrică cu laturi egale); pătrățele, s. f. pl. (pătrate mici); pătrime, s. f. (a patra parte); pătrișor, s. m. (pătrat de tipar); patrulater, s. n. (poligon cu patru laturi), după fr. quadrilatère, de unde și Cadrilater, s. m. (regiune din S. Dobrogei, aparținînd României între 1913 și 1940).
pátru num. (sil. -tru)
PÁTRU1 num. card. 1) Trei plus unu. 2) (cu valoare de num. ord.) Al patrulea; a patra. /lat. quattuor
PÁTRU2 m. 1) Număr constând din patru unități. Adună ~ cu trei. 2) Cifra 4 sau IV. ◊ Cu ochii în ~ foarte atent. Între ~ ochi (sau pereți) în mare taină; fără martori. A despica (sau a tăia) firul (de păr) în ~ (sau în șapte, în nouă) a cerceta foarte amănunțit. 3) Obiect marcat cu această cifră. /lat. quatuor
pátru súte num. (sil. -tru)
LACUL CELOR PATRU CANTOANE (WIERWALDSTÅTTER SEE [fi:rvaltʃtetr zee], germ LUZERN, fr. LUCERNE), lac în partea central-nordică a Elveției, situat între cantoanele Lucerna, Schwyz, Uri, Nidwalden, la poalele Alpilor, la 434 m alt.; 114 km2; lungime: 38 km; lățime max.: 4 km; ad. max.: 214 m. Traversat de râul Reuss (afl. dr. al râului Aare). Important obiectiv turistic. Pe malurile sale se găsesc mai multe stațiuni climaterice (Luzern, Cham, Zug, Brunnen, Sisikon, Buochs, Stansstad).