PĂIENJENÍT, -Ă, păienjeniți, -te, adj. 1. Acoperit cu păienjeniș. 2. Fig. (Despre vedere, ochi) Lipsit de claritate; încețoșat, tulbure. [Pr.: pă-ien. – Var.: (reg.) păinjenát, -ă, păinjinít, -ă, painjenít, -ă, adj.] – V. păienjeni.PĂIENJENÍT adj. împăienjenit, încețoșat, înnegu-rat, tulbure. (Ochii îi erau ~ți; privire ~.)PĂIENJENÍ, păienjenesc, vb. IV. Refl. și intranz. A (se) împăienjeni. [Pr.: pă-ien-.
– Var.: (reg.) păinjení, păinjiní, painjení, painginí vb. IV] – Din păianjen.A SE PĂIENJENÍ pers. 3 se ~éște v. A SE ÎMPĂIENJENI. /Din păianjenPĂIENJENÍ vb. v. împăienjeni.păienjení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păienjenésc, imperf. 3 sg. păienjeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. păienjeneáscă