PĂCĂTUÍRE, păcătuiri, s. f. Acțiunea de a păcătui și rezultatul ei. – V. păcătui.
păcătuíre s. f., g.-d. art. păcătuírii; pl. păcătuíri
PĂCĂTUÍ, păcătuiesc, vb. IV. Intranz. A comite un păcat (1); a greși. – Păcat + suf. -ui.
A PĂCĂTUÍ ~iésc intranz. A comite un păcat; a greși. /păcat + suf. ~ui
PĂCĂTUÍ vb. a greși, (înv. și reg.) a scăpăta, a (se) sminti, (înv.) a se săblăzni, (înv. fig.) a se luneca. (Am ~ grav față de tine.)
păcătuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătuiésc, imperf. 3 sg. păcătuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. păcătuiáscă