PĂCĂLÍRE, păcăliri, s. f. Acțiunea de a (se) păcăli și rezultatul ei; păcăleală, păcălit1. – V. păcăli.PĂCĂLÍRE s. v. înșelare.păcălíre s. f., g.-d. art. păcălírii; pl. păcălíriPĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.
A PĂCĂLÍ ~ésc tranz. A face să se păcălească (recurgând la diverse mijloace necinstite); a amăgi; a înșela; a minți. /Orig. nec.A SE PĂCĂLÍ mă ~ésc intranz. A lua un neadevăr drept adevăr; a cădea în eroare; a se înșela; a se amăgi. /Orig. nec.PĂCĂLÍ vb. v. înșela.păcălí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 sg. și pl. păcăleáscă