OCHELÁRI s. m. pl. Dispozitiv optic medical sau de protecție format din două lentile (fixate într-o ramă), care se pune la ochi (sprijinit pe rădăcina nasului) cu scopul de a corecta un defect de vedere, de a apăra ochii de praf, de o lumină prea puternică etc. ♦ P. ext. Dispozitiv format din două bucăți de piele prinse de curelele laterale ale căpețelei și așezate în dreptul ochilor cailor pentru a-i împiedica să vadă lateral. ◊ Expr. A avea ochelari de cal, se spune despre persoane mărginite, care văd lucrurile printr-o prismă prea îngustă. – Din ochi1 (după lat. ocularis).
OCHELÁRI m. pl. 1) Dispozitiv optic pentru corectarea defectelor vederii sau pentru protecția ochilor constând din două lentile, fixate într-o ramă. 2) Pereche de clape fixate pe ambele părți ale căpețelei la nivelul ochilor calului, pentru a-l împiedica să privească în părți. 3) Cerc de altă culoare în jurul ochilor unui animal. /Din ochi
OCHELÁRI s. pl. 1. (reg.) ocheri (pl.), ocheți (pl.), oglinde (pl.), (prin Olt.) zarțale (pl.), (arg.) înaintași (pl.). (~ pentru miopi.) 2. (reg.) obrăzar. (~ de cai.)
OCHELÁRI s. pl. v. ochelariță.
ochelari, s. m. pl. – Dispozitiv optic pentru corectarea vederii. Origine îndoielnică. Probabil din it. occhiali, cu suf. de agent –ar. Der. din lat. ocularius (Koerting 6662) sau din pol. okulary încrucișat cu ochi (Densusianu, Rom., XXXIII, 282; Tiktin), nu pare sigură. Săs. okelâr, indicat ca etimon al rom. (Drăganu, Dacor., VI, 299), provine mai curînd din acesta din urmă. După Capidan, apud REW 6038 N, din sb. okelar. – Der. ochelarist, s. m. (persoană care poartă ochelari); ochelariță (var. chelărea), s. f. (plantă, Buscutella laevigata), numită așa datorită formei samarei sale.
ochelári s. m. pl.