NOROCÍRE, norociri, s. f. (Pop.) Faptul de a noroci; p. ext. noroc. – V. noroci.
NOROCÍRE s. v. destin, fatalitate, fericire, menire, noroc, predestinare, soartă, șansă, ursită, zodie.
Norocire ≠ nenorocire
norocíre s. f., g.-d. art. norocírii; pl. norocíri
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să… 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc.
A NOROCÍ ~ésc tranz. pop. 1) A face să aibă noroc. 2) (în superstiții și în creația folclorică) A supune unor vrăji, prestabilind viitorul; a sorți; a ursi; a hărăzi. /Din noroc
NOROCÍ vb. v. da, destina, ferici, hărăzi, hotărî, meni, orândui, predestina, rândui, saluta, sorti, ursi.
norocí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 sg. și pl. noroceáscă