MIEUNÁT, mieunaturi, s. n. Faptul de a mieuna; sunetul caracteristic al pisicii; miaun, miaut. [Pr.:-mie-u-] – V. mieuna.
MIEUNÁT s. mieunare, mieunătură, miorlăială, miorlăire, miorlăit, miorlăitură, (reg.) miaun, miaut. (~ul pisicii.)
mieunát s. n. (sil. mie-u-), pl. mieunáturi
MIEUNÁ, pers. 3 miáună, vb. I. Intranz. (Despre pisici) A scoate sunetul caracteristic speciei, a face miau, a miorlăi. [Pr.:-mie-u-. – Var.: mioní vb. IV] – Din miau.
A MIEUNÁ pers. 3 miáună intranz. (despre pisici) A scoate sunete prelungi caracteristice speciei; a face „miau-miau”; a miorlăi. [Sil. mie-u-] /Din miau
MIEUNÁ vb. a miorlăi, (reg.) a miorțăi. (Pisica ~.)
mieuná vb. (sil. mie-u-), ind. prez. 1 sg. miáun, 2 sg. miáuni, 3 sg. și pl. miáună; conj. prez. 3 sg. și pl. miáune