MĂSURĂTOÁRE, măsurători, s. f. Măsurare, determinare. – Măsurat1 + suf. -oare.
MĂSURĂTOÁRE s. v. măsurare.
măsurătoáre (acțiune, instrument) s. f., g.-d. art. măsurătórii; pl. măsurătóri
măsurătoáre (persoană) s. f., g.-d. art. măsurătoárei; pl. măsurătoáre
MĂSURĂTÓR, -OÁRE, măsurători, -oare, adj., subst. 1. Adj. (Rar) Care măsoară; cu care se măsoară. 2. S. m. și f. Persoană care măsoară ceva; spec. lucrător care efectuează operații de măsurare. ◊ (Pop.) Măsurător de pământ = inginer hotarnic. 3. S. n. și f. Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat. ♦ Compas sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect. – Măsura + suf. -tor.
MĂSURĂTOÁRE ~óri f. Determinare a unei mărimi sau valori; măsurare. /măsurat + suf. ~oare
MĂSURĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) rar Care măsoară; care servește la măsurat. /a măsura + suf. ~ător
MĂSURĂTÓR2 ~oáre n. Instrument pentru măsurat sau pentru verificarea măsurării. /a măsura + suf. ~ător
MĂSURĂTÓR3 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care efectuează operații de măsurare. /a măsura + suf. ~ător
MĂSURĂTÓR s. v. repede.
măsurătór adj. m., pl. măsurătóri; f. sg. și pl. măsurătoáre
măsurătór (persoană) s. m., pl. măsurătóri
măsurătór (instrument) s. n., pl. măsurătoáre
contór n., pl. oare (fr. compteur, d. compter, a număra. V. cont). Aparat de măsurat distanțele, apa, gazu consumat ș. a. – Curat rom. măsurător, numărător.