INTITULÁT, -Ă, intitulați, -te, adj. Purtând numele, denumit, numit… [Var.: (pop.) întitulát, -ă adj.] – V. intitula.
INTITULÁT adj. denumit, numit, poreclit, supra-numit, zis, (înv.) titluit. (Al. Golescu, ~ Arăpilă.)
INTITULÁ, intitulez, vb. I. Tranz. A da, a pune un titlu unei scrieri; a numi într-un anumit fel pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A purta un titlu; a se numi. [Var.: (pop.) întitulá, vb. II. – Din fr. intituler, lat. intitulare.
ÎNTITULÁ vb. I. v. intitula.
ÎNTITULÁT, -Ă adj. v. intitulat.
A INTITULÁ ~éz tranz. (cărți, articole) A înzestra cu un titlu; a numi. /fr. intituler, lat. intitulare
A SE INTITULÁ se ~eáză intranz. A purta un titlu; a se numi. /fr. intituler, lat. intitulare
INTITULÁ vb. I. tr. A da un titlu (unei cărți, unei lucrări etc.). ♦ refl. A-și lua, a-și da un titlu. [P.i. 3,6 -lează, var. întitula vb. I. / fr. intituler, cf. lat. intitulare].
ÎNTITULÁ vb. I. v. intitula.
INTITULÁ vb. I. tr. a da un titlu (unei cărți). II. refl. a-și lua, a-și da un titlu. ( fr. intituler, lat. intitulare)
INTITULÁ vb. v. supranumi.
intitulá vb., ind. prez. 1 sg. intituléz, 3 sg. și pl. intituleáză