HUMÓR s. n. V. umor.
HUMÓR s.n. v. umor.
UMÓR s. n. Înclinare spre glume și ironii, ascunse sub o aparență de seriozitate; manifestare prin vorbe sau prin scris a acestei înclinații; p. ext. veselie, haz. ♦ Categorie estetică ce constă în sublinierea incompatibilității și absurdității laturilor unor situații în general firești. [Var.: humór s. n.] – Din fr. humeur, humour. Cf. engl. humour.
UMÓR n. 1) Înclinație spre glumă și ironie, ascunse sub o seriozitate aparentă. 2) Vorbă care exprimă o astfel de înclinație. /fr. humeur, humour
UMÓR s.n. Înclinare spre glume care se ascunde sub o înfățișare serioasă, severă, plină de ironie și de neprevăzut. [Var. humor s.n. / engl., fr. humour, cf. lat. humor – umoare].
UMÓR s. 1. v. haz. 2. duh, haz, spirit, (fig.) piper, sare. (Glumă plină de ~.)
umór s. n.