HÓGEA s. m. V. hoge.
HÓGE, hogi, s. m. Preot sau, p. ext., învățător, dascăl la mahomedani. [Var.: hógea s. m.] – Din tc. hoca
HÓGE ~i m. (la musulmani) Preot sau învățător. /turc. hoța
hóge, hógi, s.m. (pop.) 1. om înalt; prăjină. 2. d**c, naiba, diavol.
hóge (hógi), s. m. – 1. Dascăl musulman. – 2. Imam. – Mr. hoge, megl. ogea. Tc. hoca (Șeineanu, III, 65; Lokotsch 850; Ronzevalle 87), cf. ngr. χοτζᾶς, bg. hodža, sb. hoğa. – Der. hogi, vb. (Munt., a striga, a țipa). Din aceeași familie fac parte hogeghean, s. m. (înv., slujbaș turc), din tc. hocegian și hoget, s. n. (document autentic), din tc. hoccet (sec. XVIII, înv.).
hóge s. m., art. hógea, g.-d. art. hógii; pl. hogi, art. hógii
NASTRATIN HOGEA, personaj legendar, erou a numeroase povestiri populare și anecdote, de sursă arabă și persană, de unde a trecut în folclorul balcanic. Mesager al unei înțelepciuni milenare, înzestrat cu un acut simț al umorului, a ridiculizat avariția, lăcomia, mărginimea spiritului etc. În literatura română, povestirile și anecdotele despre N.H. au fost culese și versificate de Anton Pann în culegerea „Năzdrăvăniile lui N.H.”.