HĂCUÍRE, hăcuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a hăcui și rezultatul ei. – V. hăcui.HĂCUÍRE s. v. ciopârțire, sfârtecare, sfâșiere.hăcuíre s. f., g.-d. art. hăcuírii; pl. hăcuíriHĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken.A HĂCUÍ ~iésc tranz. pop. (mai ales legume) A tăia în bucăți (mici); a tăia mărunt. /germ. hackenHĂCUÍ vb. v. ciopârți,
mărunți, sfârteca, sfâșia, toca.hăcuí (-uésc, hăcuít), vb. – A tăia în bucăți, a sfîrteca, a toca. Origine incertă. Pare a fi germ. hacken; trebuie să fi intrat însă în rom. pe o filieră sl., care nu este cunoscută. Sec. XVII, astăzi în Mold. și Bucov.hăcuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăcuiésc; imperf. 3 sg. hăcuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. hăcuiáscă