GUSTÁRE, gustări, s. f. 1. Faptul de a gusta. 2. (Concr.) Mâncare (rece, luată în fugă, în cantitate mică, între mesele obișnuite). – V. gusta.
GUSTÁRE s. v. aperitiv.
GUSTÁRE s. v. dejun, prânz.
gustáre s. f., g.-d. art gustării; (mâncăruri) pl. gustări
GUSTÁ, gust, vb. I. I. Tranz. și intranz. 1. A lua puțin dintr-o mâncare sau dintr-o băutură spre a le afla gustul. 2. A mânca sau a bea în cantități mici, spre a-și potoli (pentru puțin timp) foamea, setea sau pofta; p. gener. a mânca. II. Tranz. Fig. 1. A avea parte, a se bucura de ceva. 2. A prețui, a-i plăcea cuiva ceva. – Lat. gustare.
A GUSTÁ gust tranz. 1) (mai ales alimente, băuturi) A lua în cantitate mică pentru a afla gustul. 2) A mânca sau a bea puțin (pentru a-și potoli foamea, setea etc.). 3) fig. A percepe căpătând satisfacție. ~ farmecul vieții rurale. /lat. gustare
GUSTÁRE ~ări f. 1) v. A GUSTA. 2) Fel de mâncare, de obicei rece, servită în cantități mici și la repezeală. /v. a gusta
GUSTÁ vb. 1. a încerca, (pop.) a cerca. (A ~ o mâncare pentru a-i aprecia gustul.) 2. (reg.) a gustări, (fam.) a îmbuca. (A ~ ceva la repezeală.)
GUSTÁ vb. v. aprecia, bucura, dejuna, prețui, prânzi.
gustá vb., ind. prez. 1 sg. gust, 3 sg. și pl. gústă